vineri, 5 noiembrie 2010

Not to be forgot cu drepturi de autor


As vrea sa dorm intre palmele tale. Ai degete lungi si pete albe pe podul palmei, si un anumit mod de a misca inelarul, parca asteptand… Tic-tac si mainile tale sunt, din nou, de ciocolata. Cand le sarut, le scuturi, ca si cum ai vrea sa scapi de urmele incertitudinilor care te (ne) macina. Cred ca suntem stupid de siroposi… Mai cred si ca pielea se regenereaza dupa bunul ei plac, fara sa tina cont de timp. Dimensiunile variaza, insa. Acolo, sub piele, sub tesuturi, intre capilarele dilatate (stim noi de ce) si-a facut culcus o raza de lumina, o energie nascuta din caldura urmei mele de ruj. E ceva stralucitor si sub unghii – mizeria ignorantei repetate. Asa cum indoielile mele se aduna sub ochi, prefacandu-se in cearcane adanci si pungi vinete, ale tale se aduna intre degete si formeaza cute noi de piele. Iar tu le tai zilnic, ca pe niste cuvinte nespuse.
Mainile iti sunt impiedicate de brate, bratele de umeri, umerii de corp; sunt in nemiscare. Iar cand eu dorm intre ele, unghiile se prefac in roiuri de fluturi, fluturi mari si rosii, care se plimba prin camera si dau iluzii si umbre pe peretii mult prea goi. Aceiasi fluturi desculti. De data asta si goi, dezbracati de orice temeri copilaresti sau frici naucitoare. Respir prin palmele tale, trag in piept lumea, aerul, cosmosul, teluricul si infioratorul. Ma uda picaturile de apa ce rasar dintr-un strat al pielii tale, din cauza caldurii, picaturi de resemnare si neconcordanta. As vrea sa nu ma mai trezesc din visul inlesnit de caldura asta. Intre degetele tale e o siguranta aparte, ca si cum nimic altceva nu ar exista, ca si cum nimic nu m-ar putea rani, ca si cum unghiile ar fi marginea universului, dincolo de care totul se poate prabusi, insa fara a lovi in fluturii ce se odihnesc acum pe corpul meu…Mi-e dor de palmele tale. Mi-e somn.

pentru tine pentru noi (cu drag multumesc bugsilina)

Astazi m-am trezit, mai devreme decat in mod norma. A urmat un gand necontrolat trimis departe, la tine o tigara si o portie de cafea fara zahar. Mi-as fi dorit sa le impart pe toate cu tine, si zorii diminetii si stropii de ploaie ce inca alunecau jucausi pe masinile din fata blocului si tigara si cafeaua, chiar daca stiu ca nu iti fac bine. Mi-as fi dorit sa fi aici sis a iti vad genele intredeschise care parca nu vor sa primeasca primele raze de lumina…da stiu sunt greu digerabile diminetile, dar mai usoare si mai frumoase cand sunt in doi. Ti-as fi simtit macar gustul acela al tau, format din arome si litere, un gust de buburuze inmuiate in vin rosu si gratinate cu zahar pudra. Imi lingeam buzele tanjind dupa desert, imi incrucisam picioarele si incercam sa ignor spasmele ce-mi udau pielea. Picioare de fluturi imi gadila coapsele si acum, intr-o numaratoare nesfarsita, si acum, cand as vrea sa iti simt orice atingere. Si ce poate fi mai minunat decat atat? Cand tacerile isi urla raspunsurile mute, cand mirosul teilor de sub fereastra ne trimite pe amandoi acasa, acasa la noi, nu la mine sau la tine, cand sarut si incerc sa inghit cea mai intensa dintre trairi…? Si nu e asta un salt inainte, o ajungere sus, pe linia sau chiar deasupra liniei subtiri ce transleaza creatul de increat, infinitul de maretie?
Se scurg ape din parul meu, valuri de culoarea corbului tintuit de frig pe stinghia de lemn. Acoperit cu chiciura si cu o haina alba, pe care o va inlocui la primele ore ale lui martie. E furtuna pe mare, de fapt, si incerc degeaba sa imblanzesc firele pe care vantul le imprastie in toate directiile, cautand mana care le aduna in acelasi loc si le numara cu voce tare, ca intr-un basm cu cifre magice.
Miroase a tei sub geamul meu, sau cel putin asa mi se pare si ma aplec sa trag adanc in piept mirosul care se confunda cu ceva cunoscut. Am uitat sa platesc chirie verii in care, profitand de acest miros, mi-am culcat visul la picioarele gandului tau si mi-am umplut venele cu praf de stele, cu bucati colturoase de cometa, nascute din explozia fiintei tale. S-a nascut un univers, paralel cu cea mai reala dintre povesti, completand-o si modificand-o dupa placul poetului imbacsit de atata poezie… Si daca as gresit iubindu-te, si daca intr-adevar exista dragoste dupa dragoste, prefer sa nu aflu prea devreme, sper niciodata, pentru ca eu te vreau pe tine. Acum, hai sa fim prieteni.
Sunt fluturi ascunsi in firele mele albe, iubitul meu cu gust de lamaie rupta in doua. De-ar fi fost sa-mi nasc copiii din creatii, trupul tau mi-ar fi fost parinte.
De fapt, e teribil de amuzant. Logica mi se tavaleste pe jos de ras. Am lasat gene pe ochii tai. Ti-am tinut mana intre degetele mele, sa nu iti fie teama de orasul vechi care ne ineca. Ti-am aranjat parul si mi-am croit drum cu buzele pe spatele tau, intr-o numaratoare nesfarsita. Mi-am ascuns zambetele in cutele pielii tale si le-am lasat acolo sa se inmulteasca…astept acum un sarut de revedere si o noapte langa tine, intotdeauna altfel si de aceea intotdeauna prima si niciodata ultima.

Pana de corb


Fericirea e o energie vie colorata cu multe esente. In momentul in care acordurile fine de violoncel dispar viata devine un scurt metraj alb negru insipid si inodor.Simturile iti sunt atrofiate si pulsul devine rece, sacadat si trist.Acel sange cald, acea seva hranitoare se transforma in mazga ce iti suge si ultima picatura de viata,.te atrofiaza si te mumifica, iti cristalizeaza orice sfera idealista umpluta cu sperante si vise.Iti striveste puritatea si te arunca intr-un hau morbid fara nume, fara inceput si fara sfarsit. E trist sa fi trist, doare sa fi dezamagit si din pacate totul are o umbra, totul are o parte nevazuta, o hiba, un compromise, o sfortare atat de nefireasca ce te inhiba si sentimental repugnant te inchide…devii metalic, trist ateic si de ce nu o masinarie ce iti inspira un produs, o chestie de care nimeni nu e curios si de care nimeni nu vrea sa stie. E o stare de invizibilitate materiala si o lipsa de transcendenta de prisma monocromatica unidirectionala. E tot ce ramane cand nu mai e nimik. Clepsidra  vietii e fiecare particula de nisip auriu de cuartz sfasietor si nici decum noroi heterogen. Depinde cum vrei sa vezi problema, depinde de cat de mult iti doresti lumina si nu in ultimul rand de cat poti lupta sa o tii in tine.Karma arde in fiecare din noi dar niciodata suficient de puternic cat sa ne lase dintr-o singura incercare sa ne inaripam, sa ne inaltam si sa devenim totul pentru ca suntem mici si greutatea plumbului iar uratenia noastra e atat de hidoasa doar pentru ca zenitul si nefirul sunt  concepte abstracte, absolute si intangibile…iar efemerul ne e la indamana..e aici si e al nostru chiar si cu pretul perenitatii……

Coasta lui Adam sau Un gand printre octogenare

    A inceput simplu.. intr-un pat mare dintr-o camera mica ce radia a parfum de femeie. Desi ii simteam lipsa fizica o puteam respira.Am refuzat sa ma dau jos din pat pana tarziu datorita unui vis frumos, lasciv si aproape perfect pentru existenta oricarei fiinte ubisexe. Cu toate astea pleoapele mi s-au deschis si incele din urma am fost nevoit sa imi tarasc corpul jos din pat. O vreme dulce de toamna presarata de vesnicul jeg din zona Lujerului.Mananc si imi doresc sa gandesc mai bine cu stomacul plin. Imi savurez cafeaua TO Go de la Spring alaturi de un vesnic prieten englezesc lung si aromat. Nu imi prieste cum nici o cafea nu mi-a priit de atatea luni. Tanjesc dupa o cafea boema intr-o cafenea conspirativa pe Bulevardul Eroilor in alta lume, in alt univers, intr-un spatiu in care totul are gust mai bun iar timpul se dilata. Ma asez pe bancuta jegoasa si realizez pe pantalonii mei albi o pata de mazga de capitala.Ma deprima si incerc sa vad ceva frumos.In fata mea o coada nesfarsita de doamne alese, de cucoane pestrite si octogenare ce carau plase titanice insumand aproape greutatea lor in asteptarea faimoasei calesti inghesuite cu vizitiu sictirit sa le conduca in directia Brancusi. Cu toate astea in fruntea lor radia o doamna ce poseda o distinsa varsta care nu o impiedica sa fie cocheta in cel mai decent sens al cuvantului. Doamna h2o..sa o numim asa datorita carierei de laborator ce o preceda de mai bine de 3 decenii proteja cu indarjire si vehementa o superba gingasa si suava orhidee. Am realizat ca nici una din doamnele ce formau coada ceausista nu poseda un insotitor. In momentul acela cu o atingere de bagheta magica le-am oferit din nou tineretea suava si am fost capabil sa le vad radiind ca si femei in pura lor feminitate. Am zambit si am realizat ca sunt la fel in ciuda varstei, ca noi masculii suntem niste accesorii, ca lipsim cu desavarsire din peisaj, ca nu suntem decat niste ustensile. Cu sau fara noi femeile vor fi tot cochete, vor adora pisicile si vor iubi frumosul, vor rosi la complimente, ca sunt niste distinse jucatoare ale tachinabilitaii si mai ales ca radiaza egoist pentru ele. Suntem un spectru de multe ori depreciativ- ideea e una simpla: femeia va fi diafana pentru ca asa a fost menita sa fie ..poate uneori prea femeie alte dati prea de tot si de cele mai putine ori excelente. Cu toate astea tot femei raman si sunt greu de pretuit dar atat de usor de iubit.

fatid dar splendid

  In ultima vreme sunt plin de ganduri, sunt plin de idei sunt cum nu am mai fost de mult.....eu. Sunt liber sa fiu cum vreau sa fiu sa imi iubesc viata asa cum stiu fara sa mai smiorcai dupa 120 de centimetri de picioare rasfatati imaturi si egoisti. Sunt intr-un oras gri, rece, infestat de gandaci cu pretentii de fiinte umane..dar sunt viu. Sunt fara regrete, fara suspine, fara cosmaruri si fara liesonuri de orice fel. Ce e cel mai ciudat si cel mai fermecator e faptul ca iubesc din nou si repede si fara a ma mai fi refulat in praful nebuniei disperarii si DE CE-ului. Imi pasa din ce in ce mai putin de trecut. Il respect...m-a invatat multe si ma invata constant dar atat.Pretuiesc amintintiri frumoase si dau format la tot ceea ce consider eu vizite la gradina zoologica. E de-a dreptul fermecator sa ai o zi intreaga in care sa pretuiesti viata. Sunt singur, meditez si ascult proiecte muzicale Jazzy-Lounge, sunt fericit,sunt eu si ma exprim liber....inchin un pahar de Sampanie frantuzeasca in cinstea Vietii. Vive !parce-que je vive.......