Fericirea e o energie vie colorata cu multe esente. In momentul in care acordurile fine de violoncel dispar viata devine un scurt metraj alb negru insipid si inodor.Simturile iti sunt atrofiate si pulsul devine rece, sacadat si trist.Acel sange cald, acea seva hranitoare se transforma in mazga ce iti suge si ultima picatura de viata,.te atrofiaza si te mumifica, iti cristalizeaza orice sfera idealista umpluta cu sperante si vise.Iti striveste puritatea si te arunca intr-un hau morbid fara nume, fara inceput si fara sfarsit. E trist sa fi trist, doare sa fi dezamagit si din pacate totul are o umbra, totul are o parte nevazuta, o hiba, un compromise, o sfortare atat de nefireasca ce te inhiba si sentimental repugnant te inchide…devii metalic, trist ateic si de ce nu o masinarie ce iti inspira un produs, o chestie de care nimeni nu e curios si de care nimeni nu vrea sa stie. E o stare de invizibilitate materiala si o lipsa de transcendenta de prisma monocromatica unidirectionala. E tot ce ramane cand nu mai e nimik. Clepsidra vietii e fiecare particula de nisip auriu de cuartz sfasietor si nici decum noroi heterogen. Depinde cum vrei sa vezi problema, depinde de cat de mult iti doresti lumina si nu in ultimul rand de cat poti lupta sa o tii in tine.Karma arde in fiecare din noi dar niciodata suficient de puternic cat sa ne lase dintr-o singura incercare sa ne inaripam, sa ne inaltam si sa devenim totul pentru ca suntem mici si greutatea plumbului iar uratenia noastra e atat de hidoasa doar pentru ca zenitul si nefirul sunt concepte abstracte, absolute si intangibile…iar efemerul ne e la indamana..e aici si e al nostru chiar si cu pretul perenitatii……
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu