As vrea sa dorm intre palmele tale. Ai degete lungi si pete albe pe podul palmei, si un anumit mod de a misca inelarul, parca asteptand… Tic-tac si mainile tale sunt, din nou, de ciocolata. Cand le sarut, le scuturi, ca si cum ai vrea sa scapi de urmele incertitudinilor care te (ne) macina. Cred ca suntem stupid de siroposi… Mai cred si ca pielea se regenereaza dupa bunul ei plac, fara sa tina cont de timp. Dimensiunile variaza, insa. Acolo, sub piele, sub tesuturi, intre capilarele dilatate (stim noi de ce) si-a facut culcus o raza de lumina, o energie nascuta din caldura urmei mele de ruj. E ceva stralucitor si sub unghii – mizeria ignorantei repetate. Asa cum indoielile mele se aduna sub ochi, prefacandu-se in cearcane adanci si pungi vinete, ale tale se aduna intre degete si formeaza cute noi de piele. Iar tu le tai zilnic, ca pe niste cuvinte nespuse.
Mainile iti sunt impiedicate de brate, bratele de umeri, umerii de corp; sunt in nemiscare. Iar cand eu dorm intre ele, unghiile se prefac in roiuri de fluturi, fluturi mari si rosii, care se plimba prin camera si dau iluzii si umbre pe peretii mult prea goi. Aceiasi fluturi desculti. De data asta si goi, dezbracati de orice temeri copilaresti sau frici naucitoare. Respir prin palmele tale, trag in piept lumea, aerul, cosmosul, teluricul si infioratorul. Ma uda picaturile de apa ce rasar dintr-un strat al pielii tale, din cauza caldurii, picaturi de resemnare si neconcordanta. As vrea sa nu ma mai trezesc din visul inlesnit de caldura asta. Intre degetele tale e o siguranta aparte, ca si cum nimic altceva nu ar exista, ca si cum nimic nu m-ar putea rani, ca si cum unghiile ar fi marginea universului, dincolo de care totul se poate prabusi, insa fara a lovi in fluturii ce se odihnesc acum pe corpul meu…Mi-e dor de palmele tale. Mi-e somn.